.

  In tot bulshit-ul ala despre fericire incetezi sa mai crezi atunci cand iti cad lacrimile in al 970-al wc plin de cacat pe care il speli. Abia acum iti dai seama ca le numeri involuntar.. .te blochezi...calculezi zilele... o iei de la capat...calculezi wc-urile... te incurci, esti prea obosita pentru matematica. Lasi un zambet trist sa treaca, cand erai micuta, stateai in fund in mijlocul bucatariei tale, cu un lighean imens in fata, si numarai bosumflata ciresele carora le scoteai samburii pentru dulceata .Dulceata... Cacat! Si parca acum esti mai blanda pe supararea de atunci... caci oare, intr-un final nu te-ai ales cu fix acelasi lucru? Nu! Doar fix cu acelasi cacat. 

     Si n-ai vrea sa mai spui nimanui ca nu mai esti in stare, pentru ca nu te ajuta cu nimic sa le fie mila, pentru ca te-ai saturat sa le fie sila. Nu, ti-ai spune tie, dar nu ai timp sa te alinti, si nu mai ai nici rabdare... nu mai aveai inca dinainte de a te face mare. 

     Mare...iti vajaie amintirea mamei tale de atunci, pe care ai iubit-o ca nu te-a pus sa inveti, ci ca te sfatuia responsabil...'' Nu e obligatoriu sa inveti, iar eu cu atat mai mult nu te pun sa o faci, dar daca nu o vei face...o sa ajungi sa speli wc-uri toata viata. Nu ai vrea mai mult sa inveti sa ajungi undeva cand vei fi mare?'' Te bufneste plansul... 

     Si parca unde am ajuns, mama?