De jur imprejur e liniste. Liniste si intindere si... si nimic. Ai vrea sa poti spune un cuvant, pentru ca te-ai saturat sa vorbesti de nebuna cu singurul caine care se taraie sa moara. Si ai vrea sa intalnesti un om, bun sau rau, sa simti ca singuratatea nu te-a mancat cu totul pe dinauntru. Uneori tragi de ultima speranta si il cauti, si il strigi... dar altii cel putin traiesc in vecinatate. Cat de mare lucru e si asta...
Cand o sa moara si cainele, o sa iti plangi de una singura oasele care crapa... pentru ca mainile se intind acolo unde e mai aproape, nu unde e mai nevoie.
In pustiu nu e nici macar un televizor sa iti spuna ''Noapte buna''...caci pana si ''Arma dracului'', cum ii spunea bunica... ti-ar fi alinat un pic durerea.
Uneori ajungi nici macar sa nu iti doresti sa fii cea care conteaza, ci macar sa contezi...
Asa ca musti cu dintii din perna si bocesti pe ascuns, sa nu te vada si sa nu te stie nimeni, oricum aici nu te vede nimeni, iar de stiut...
tot mai putin cu fiecare zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu